Bonetti: „Eu am altă mentalitate** față de voi”

Redactor:
Dragos Ene
Bonetti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dario Bonetti spune că reușește să-și păstreze echilibrul după
succese sau înfrângeri pentru că mentalitatea sa este diferită de
cea din „Ștefan cel Mare”. Italianul vrea să le poată inspira și
jucătorilor acest lucru.

Domnule Bonetti, Cristi Borcea v-a cerut pe un ton destul
de categoric să câștigați meciul de la Graz…

Asta nu este nicio noutate. Noi nu mergem să câștigăm doar pentru
că a spus Cristi Borcea. Noi orice meci pe care-l avem îl jucăm la
victorie, deci automat ne dorim cele trei puncte și cu
austriecii.

Dar acum este o situație specială. După meciul pierdut cu
Galați, se poate spune că este o presiune în plus la această
partidă?

Nu, deloc. Noi am uitat deja acel eșec cu Oțelul, nu trebuie să ne
mai gândim la acea partidă. Trebuie să câștigăm orice meci, iar
acesta este unul foarte important.

Care este povestea cu banderola? Cristi Borcea a spus că o
să schimbe căpitanul…

Păi, întrebați-l pe Borcea, dacă el a hotărât să dea altcuiva
banderola. Eu, dacă ar fi după mine, aș schimba căpitanul la
fiecare meci.

Cum reușiți să vă păstrați echilibrul indiferent că este
vorba de o victorie sau de o înfrângere?

Uitați ce e… Eu provin dintr-o altă civilizație, dintr-o altă
cultură. Am ajuns aici dintr-un alt fotbal! Totul este legat de
mentalitate, a mea e diferită față de ce e aici și vreau să le
implementez acest fel de a gândi și fotbaliștilor mei.

Se vorbea despre un ultimatum pe care l-ați fi primit
înaintea acestui meci…

Mă bucur că puneți întrebarea asta. Sper să o aveți pregătită și
săptămâna viitoare (n.r. – râde). Am numai rezultate bune când
primesc astfel de întrebări!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
Transformare dramatică. Ireal cum a ajuns să arate Prințesa Kate Middleton, după 3 luni de chimioterapie,
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede. A fost puțină aroganță”
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede.…
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit la iveală e cutremurător
Ea este femeia găsită moartă într-o valiză, în Oradea! Întregul film al crimei, făcut public de autorități. Ce a ieșit…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era unul dintre cei mai buni prezentatori tv
E total schimbat după ce a învins cancerul! A slăbit ENORM și abia dacă îl mai recunoști. Pe vremuri era…
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
A murit la doar 35 de ani din cauza unui cancer devastator. Tragedie în showbiz-ul românesc
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de fiecare dată a ieșit altcineva
Curg acuzațiile de fraudă electorală. La Costinești s-au numărat voturile de 6 ori și de fiecare dată a ieșit altcineva
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea cea mare!
Irinel Columbeanu se pregăteşte să devină socru! După ce a ajuns fără bani de azil, fostul milionar a dat vestea…
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
Monica Pop, în stare de șoc. Cea mai grea clipă: Probabil va muri până dimineață
Monica Pop, în stare de șoc. Cea mai grea clipă: Probabil va muri până dimineață
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
E oficial! Se vor organiza noi alegeri! Situație cu totul nemaivăzută în România
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Microsoft pregătește trei modele noi de console Xbox Series
Surprizele alegerilor locale 2024. Foști primari care revin, rocadă între PNL și PSD, „legende” trimise acasă
Surprizele alegerilor locale 2024. Foști primari care revin, rocadă între PNL și PSD, „legende” trimise acasă
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă clientului?
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
×